miercuri, 13 ianuarie 2016

Despre anii ’70 și ’80 în materie de coafuri

Farrah Fawcett, Debbie Harry, Jane Fonda, Madonna și Cindy Lauper au devenit style icons pentru anii 70 și 80. De ce spun asta? Pentru că vedetele au dat naștere de-a lungul timpului unor trenduri importante în materie de coafuri pe care femeile le-au adoptat și încă le mai adoptă. Câteva informații despre stilurile care se purtau în anii ’70 și ’80:

- anii ’70 au fost caracterizați de părul lung, liber și natural, aranjat în bucle și cu cărare pe mijloc. Tot în această perioadă, tinerii nonconformiști au dat naștere mișcării Punk. Aceștia își vopseau părul în culori excentrice, de la verde la roşu și îl tundeau cât mai extravagant cu putinţă (creasta de cocoş este un exemplu în acest sens).

- anii ’80 au fost anii experimentelor în materie de tunsori. Muzica pop și disco erau la modă printre tineri, astfel că ei au adoptat părul creț, tunsorile geometrice și vopsitul părului în diverse nuanțe.  Tot în acea perioadă se purtau extensiile, tunsorile băiețești și coada de cal purtată foarte sus şi într-o parte a capului.


Îți recomand și articolul de aici pentru mai multe detalii despre evoluția stilurilor în ultimele decenii  în materie de tunsori.

joi, 7 ianuarie 2016

Tu cum ai grijă de păr în sezonul rece?

În sezonul rece, specialiștii recomandă să avem grijă de păr prin aplicarea unor tratamente la cald o dată pe lună sau o dată la două săptămâni. Aceste tratamente pot fi făcute atât la salon, cât și la tine acasă.

Iată o metodă simplă prin care îți poți hidrata și revitaliza părul la tine acasă: cumpără un ulei natural de bună calitate (ulei de măsline, ulei de cocos, ulei de argan, ulei de ricin sau ulei de struguri), în funcție de preferințe (mie personal îmi place mult uleiul de cocos). Alege să faci tratamentul într-o zi a săptămânii în care îl poți lăsa să acționeze pentru minim 6 ore (în weekend este cel mai bine). Încălzește câteva lingurițe de ulei și aplică-l pe toată lungimea părului. Înfășoară apoi părul într-o cască de duș și într-un prosop cald.


Stai cu casca pe păr între şase și opt ore pentru ca elementele nutritive din ulei să penetreze firul de păr. Șamponează apoi părul și clătește-l bine. Simplu și deosebit de hrănitor pentru păr. :P

Mai multe reguli de îngrijire pentru păr în sezonul rece, găsești aici.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Despre părul creț și îngrijirea lui


Părul creț este extrem de problematic mai ales când umiditatea în aer este mare. Posesoarele unui astfel de păr știu asta cel mai bine. Părul creț este uscat și fragil, se electrizează repede și nu poate fi pieptănat ca cel normal. Printre atâtea dezavantaje, are însă și atu-uri ce îl fac irezistibil: este plin de volum și se îngrașă foarte greu.

Ce trebuie să faci pentru a transforma cele mai sălbatice bucle în onduleuri ordonate și mătăsoase? Pe scurt:
- aplică săptămânal o mască de păr pentru un aspect sănătos și strălucitor. Încearcă-le pe cele care conțin ulei de cocos sau ulei de ricin.  :P
- usucă-l în mod natural, deoarece părul creț arată mult mai frumos atunci când este lăsat să se usuce astfel. Specialiștii recomandă să fie tamponat ușor cu un prosop, însă dacă nu ai timp să aștepți până se usucă singur, folosește un uscător de păr cu difuzor.
- evită pe cât posibil să folosești aparate de coafat care îți pot afecta structura firului de păr din cauza căldurii

Ține cont și de trucurile de îngrijire enumerat în articolul de aici